vineri, 21 decembrie 2012

21 decembrie 2012

Uneori nu ti se iarta faptul ca vii dintr-o familie cu amintiri, de parca toti ar trebui sa ne plimbam prin lume ca niste pagini albe inca neatinse de penel.
Mie imi place mobila veche, cu patina, cu urme de carii si cu colturile tocite de atingeri usoare sau mai zmucite, ca ale copiilor cand alearga prin casa....Japonezii spun ca este recomandat sa arunci tot ce este vechi, inclusiv mobila, ca amintirile te tin pe loc....asa este, dar un suflet fara amintiri este ca o vaza goala, doar de decor, fara folos, de care te poti lipsi oricand.....
Nu tot ce este nou are valoare, nu tot ce este vechi trebuie dispretuit, renegat, uitat cu orice pret....memoria iti da senzatia de apartenenta la o anumita perioada, la ceva ce a existat si despre care inca se mai povesteste, la un trecut, la niste radacini......
Citesc "Dreaming in Cuban" de Cristina Garcia, acum la sfarsitul lumii.......

2 comentarii:

  1. Hm, cat de vechi este vechi si cat de nou este nou pana sa devina vechi? relativ...Eu cred ca cine stie sa pretuiasca vechiul stie sa admire si noul...iar unul cu altul se intrepatrund si se completeaza asa cum albul umple negrul ;)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Cris - Interesant punct de vedere, ideal as zice. Sigur ca totul este relativ si asta datorita diversitatii umane, iar ce-mi place mie altuia i se pare derizoriu, dar intr-o lume ideala ar trebui sa apreciem si vechiul si noul, asa cum ai spus tu.

    RăspundețiȘtergere